Reuniune la Poiana Brașov a șefilor structurilor de combatere a crimei organizate

În perioada 18-21 iunie 2012, la Poiana Brașov s-au desfășurat lucrările celei de-a 9-a reuniuni anuale a șefilor structurilor de combatere a criminalității organizate din Europa de sud-est, manifestare organizată de Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din Poliția Română, în colaborare cu Agenția Internațională pentru Prevenirea Criminalității și Politici de Securitate, fundația Hanns Seidel, Ambasada Statelor Unite ale Americii și Corpul Național al Polițiștilor.

La manifestare au fost prezente delegații din peste 20 țări europene, precum și reprezentanți ai Biroului Federal de Investigații și Agenției de Combatere a Drogurilor (D.E.A.) din S.U.A.

Reuniunea s-a deschis în prezența secretarului de stat, șef al Departamentului Siguranță și Ordine Publică din Ministerul Administrației și Internelor, chestor șef Ion-Nicolae Căbulea, a șefului Poliției Române, chestor principal Petre Tobă, a altor reprezentanți ai agențiilor române de aplicare a legii.

 

Intervențiile prezentate în cadrul dezbaterilor, precum și luările de cuvânt ale invitaților, au subliniat, bazându-se pe date statistice și exemple de cazuri practice, tendințele evoluției criminalității transnaționale organizate, precum și necesitatea întăririi cooperării internaţionale între instituțiile însărcinate cu aplicarea legii, în combaterea acestui flagel al începutului de mileniu.

 

Discuțiile purtate de președintele A.I.P.C.P.S., cu membrii mai multor delegații prezente la reuniune, au evidențiat aprecierea de care se bucură contribuția Agenției la susținerea și organizarea tuturor inițiativelor vizând dezvoltarea și amplificarea colaborării cu toate agențiile de aplicare a legii, dar și cu reprezentații societății civile, în lupta continuă cu manifestările criminalității transnaționale organizate.

 

Biroul de Presa

Newsletter

Contact Info

an image

Agentia Internationala pentru Prevenirea Criminalitatii si Politici de Securitate
Bucuresti, Str. Poterasi, Nr. 10, Sector 4

Email: office.aipcps@crime-prevention.eu
Email: office.aipcps@prevenirea-criminalitatii.ro
Email: office.aipcps@gmail.com
Email: office@brigada-antidrog.ro

web: www.prevenirea-criminalitatii.ro
web: www.crime-prevention.eu
web: www.brigada-antidrog.ro

tel./fax: 0040 31.4259.545
DIGI: 0040 771.795 218

Linkuri utile

Inspectoratul General al Politiei Romane: www.politiaromana.ro
Agentia Nationala Antidrog: www.ana.gov.ro
Ministerul de Interne din Bulgaria: www.mvr.bg
Academia de Politie din Bulgaria: www.mvr.bg
Academia de Politie din Moldova: www.academy.police.md
Academia de Politie din Romania: www.academiadepolitie.ro